Richard Moss – Mandala fiintei

Richard Moss - Mandala fiintei

E posibil să considerăm evenimente ale trecutului ca responsabile pentru motivele noastre curente de îngrijorare, din prezent. Considerăm, probabil, că într-o anumită situaţie am luat o decizie greşită, că ne-am căsătorit cu persoana care nu trebuie sau că am avut o copilărie nefericită. Sau, la fel de bine, perturbarea pe care o resimţim poate avea dimensiuni mai reduse, cum ar fi resentimentele percepute în legătură cu un vizitator neaşteptat şi vina aruncată asupra acestuia, pentru faptul de a ne fi stricat tot programul prin deranjul pe care ni l-a făcut. Însă chiar dacă aceste explicaţii ne furnizează argumentele logice şi convingătoare necesare pentru a ne motiva senzaţia noastră imediată de nefericire, adevărul este că acestea, în momentul de faţă, sunt doar gânduri. De ce ar trebui ca trecutul sau viitorul să beneficieze din partea noastră de o mai mare atenţie decât prezentul? Putem deveni victimele acestor scenarii sau putem realiza că acestea sunt doar nişte scenarii şi, ca urmare, putem retrage câte ceva din energia pe care o investim pentru a le face să pară reale. Este ca şi cum am vedea un film: ne putem aminti că personajul negativ sau cel al victimei, pe care le vedem pe ecran, sunt doar nişte actori care joacă un rol şi, în mod conştient, ne întrerupem pavăza de protecţie a neîncrederii, pentru a putea savura povestea. Sau, în egală măsură, putem pierde total din vedere faptul că nu urmărim decât un film şi să ne rătăcim destul de serios într-un vârtej de griji faţă de soarta personajelor şi a situaţiei dramatice în care acestea sunt prinse. Scenariile noastre despre trecut sau viitor nu reprezintă ceva real, din punctul de vedere al zonei temporale reprezentată de Acum, însă le tratăm ca şi cum ar fi astfel.
Ce-ar fi însă dacă am accepta faptul că adevărata noastră poveste începe întotdeauna acum, că exact acest moment reprezintă întotdeauna, pentru fiecare dintre noi, începuturile fiinţei noastre? Acest lucru ne-ar aşeza imediat pe o poziţie de autoritate, aceea de a fi autorii propriei noastre vieţi. Clipă de clipă, ceas de ceas, ne putem crea noi înşine, de fiecare dată de la capăt, prin măsura în care reuşim să fim prezenţi în raport cu noi înşine şi cu situaţia noastră, indiferent de faptele petrecute în trecut sau de planurile de viitor. Atunci când realizăm că, din perspectiva sufletului, adică a adevăratului nostru sine, fiecare moment trăit ne este larg deschis pentru un început complet nou, ne reclamăm dreptul la destinul nostru de colaboratori la crearea propriului sine şi devenim promotorii activi ai acestui destin.
Atunci este momentul în care iubirea îşi face brusc apariţia în inima noastră şi ne bate insistent la uşa sufletului. În loc să încercăm să fixăm o direcţie anume acestei iubiri, am putea alege să învăţăm cum să ne alăturăm acesteia şi cum să o exprimăm. În mod asemănător, fiind martorii noului început al adevăratelor noastre scenarii, ne putem îndrepta atenţia asupra temerilor noastre şi putem crea un spaţiu de prezenţă conştientă, în care să le învăluim, în loc să le lăsăm să ne domine. În bunătatea ce caracterizează adevărata deplinătate a fiinţei noastre, putem alege să iertăm şi, făcând asta, dăm voie suferinţelor trecutului să se îndepărteze de noi. Putem alege să avem încredere în conceptul însuşi de încredere şi să încetăm să ne mai facem griji despre viitor. Adevăratul scenariu, în ceea ce ne priveşte, este că purtăm în pântece capacitatea maternă de a ne transforma viitorul. Literalmente, dăm naştere, în fiecare moment, propriei noastre fiinţe.
Niciunul dintre noi nu şi-ar dori vreodată să simtă bătăile inimii sau respiraţia zilei de ieri – ar însemna să fim morţi. Dorinţa confortului oferit de ziua de mâine sau a identităţii de victimă, ce decurge din nefericirea anticipată pentru ziua de mâine, nu este altceva decât o altă formă de moarte, deoarece fură din energia vitală rezervată pentru astăzi. Singura noastră putere reală rezidă în relaţia conştientă pe care o avem cu ceea ce există, în momentul prezent.
Atunci când părăsim prezentul, aşa cum facem de obicei, amânăm pentru mai târziu relaţia noastră directă cu realitatea. Făcând asta, ne distanţăm de adevăratul nostru sine şi ne pierdem capacitatea totală de percepţie a prezentului. Mintea noastră îşi pierde din putere şi resimte din plin influenţa exercitată de temerile sau speranţele noastre. Punctul de început al fiinţei noastre se află acolo de unde ne putem exercita cea mai directă influenţă asupra vieţii pe care o ducem şi putem aduna cea mai mare cantitate de energie menită a ne ajuta să înfruntăm tot ceea ce ne poate oferi prezentul.

Fragment din Richard Moss – Mandala fiintei, Editura Elena Francisc

Posted on July 1, 2013, in Editura Elena Francisc and tagged . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: