[text] Deepak Chopra – Cele 7 legi ale Succesului

Deepak Chopra - 7 legi ale universului

Norocul nu este altceva decât momentul în care starea de deschidere interioară şi ocazia se întâlnesc faţă în faţă…

LEGEA POTENŢIALITĂŢII PURE (LEGEA UNITĂŢII)

“În stare esenţială, noi suntem conştiinţa pură. Conştiinţa pură este esenţa noastră spirituală.”

Universul nu îţi refuză nimic. Totul este posibil. Totul devine posibil în momentul în care ştii ce-i ceri, în momentul în care ştii ce-ţi ceri. Poţi fi liber, împlinit. Acţiunile tale pot deveni manifestări a ceea ce îţi doreşti.
În momentul în care ajungi să te cunoşti cu adevărat, în momentul în care afli cine eşti cu adevărat, ce îţi doreşti şi care sunt dorinţele tale, vei reuşi să te conectezi la acea forţă care guvernează universul. În momentul în care înţelegi că eul tău este creator şi că deţine potenţialitatea, vei reuşi să atingi ceea ce îşi doreşti. Interiorul îţi relevă ce trebuie să faci în exterior. În momentul în care înveţi să îţi adresezi întrebările potrivite, vei primi şi răspunsurile potrivite. Nu ar trebui să te miri. Cele mai eficiente soluţii, idei şi rezolvări sunt cele din interior. În momentul în care ajungi să te descoperi pe tine, te vei conecta la univers şi la resursele universului. Atunci mintea trebuie să fie deschisă pentru a primi ceea ce universul are şi poate să îi ofere. Putem aplica această lege, prin rugăciune, prin meditaţie, prin conectarea la natură, prin introspecţie. Evită să judeci şi foloseşte-te de tăcere. Cunoaşterea de sine poate începe cu privitul unui copac în floare…

LEGEA DĂRUIRII (LEGEA CONSACRĂRII)

“Corpul nostru se află într-un schimb constant cu corpul universului; mintea noastră interacţionează dinamic cu mintea cosmosului; energia noastră este o expresie a energiei cosmice.”

Universul funcţionează prin intermediul interacţiunilor dinamice. Intenţia este cea care produce creştere şi favorizează schimburile dinamice. Dăruirea sinceră generează primire sinceră. Dăruirea voluntară atrage energia pozitivă. Lucrurile curg către tine ca un rezultat al acestui schimb. Indiferent de formă, ceea ce este cu adevărat valoros în univers şi merită să fie dăruit şi primit se multiplică. Pentru a primi, trebuie să dăruieşti la rândul tău. În momentul în care eşti dispus să dăruieşti ceea ce doreşti să primeşti, în mod firesc vei primi. În momentul în care dăruieşti mai mult decât primeşti, dinamica universului va acţiona în beneficiul tău şi te va recompensa într-un mod fabulos.
Dacă primeşti ceva valoros, dăruieşte la rândul tău ceva valoros. Dacă vrei să ai parte de afecţiune, împarte afecţiune la rândul tău. Darul dat sau primit poate să însemne un zâmbet, o floare, un compliment în care crezi sincer, un gând pozitiv… Este un început pentru a pune în aplicare legea dăruirii…

LEGEA KARMEI (LEGEA CAUZEI ŞI A EFECTULUI)

“Indiferent dacă suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se întâmplă în acest moment este rezultatul unei alegeri făcute în trecut. “

Ceea ce semeni este ceea ce culegi. Orice acţiune produce o reacţie, orice acţiune are anumite consecinţe. Dacă faci bine, binele se va revărsa la un moment dat în viaţa ta. Dacă faci rău, mai devreme sau mai târziu, răul se va întoarce asupra ta. Fiecare acţiune produce reverberaţii. Viitorul tău este construit de acţiunile pe care le faci în prezent. Chiar în acest moment, viitorul tău se conturează prin ceea ce faci. Dacă vrei un viitor mai bun, pentru a crea viaţă pe care ţi-o doreşti, începe chiar din acest moment să acţionezi. Acţionează POZITIV. Dacă vrei ca acţiunile tale să aibă rezultatul scontat, nu opta pentru acţiuni care îi lezează şi rănesc pe ceilalţi. Alege acţiuni care aduc fericire şi succes celor din jur. Ai întotdeauna de partea ta alegerile. Acceptă responsabilitatea alegerilor şi a acţiunilor tale. Alegerile conştiente pot deschide drumuri nebănuite…

LEGEA MINIMULUI EFORT (LEGEA NON-REZISTENŢEI)

“Iarba nu se străduieşte să crească, ea creşte pur şi simplu. Peştii nu învaţă să înoate, înoată pur şi simplu. Florile nu fac eforturi ca să înflorească; înfloresc pur şi simplu. Aceasta este natura lor inerentă. Natura merge întotdeauna în sensul efortului minim.”

În univers nu guvernează întotdeauna acelaşi legi ca şi în societate. Societatea ne învaţă că trebuie să muncim din greu pentru ceea ce vrem, să ne zbatem, să luptăm cu toate forţele noastre. Universul ne arată că decizia potrivită este cea luată firesc, fără eforturi, fără lupte interioare, în consonanţă cu interiorul tău, cu natura exterioară şi cu tot ceea ce se află în jurul tău, ascultându-ţi intuiţia. Nu trebuie să te lupţi crâncen cu viaţa. Nu i te opune. Lasă-te dus de ea. Cu cât te lupţi mai mult, cu atât mai mult vei da greş. Este suficient să rămâi conectat la tine însuţi şi la acţiunile tale, iar ceea ce îţi doreşti se va realiza fără efort.

Ca să aplici în viaţa de zi cu zi Legea Minimului Efort:

– Învaţă SĂ ACCEPŢI;
– Învaţă SĂ ÎŢI ASUMI RESPONSABILITATEA pentru ceea ce ţi se întâmplă.

În momentul în care eşti sigur că un anumit lucru este cel mai potrivit pentru tine şi îl simţi ca atare, mai mult ca sigur că acel lucru este cel mai potrivit pentru tine. Vei realiza acel lucru fără strădanii şi sacrificii.
Realizarea lui nu ţi se va mai părea o corvoadă. Va avea loc firesc, natural. În armonie şi iubire…

LEGEA INTENŢIEI ŞI A DORINŢEI

“Energia şi informaţia există pretutindeni în natură. De fapt, la nivelul câmpului cuantic nu există nimic altceva decât energie şi informaţie. Iar acest câmp cuantic este influenţat de intenţie şi de dorinţă.”

Dorinţele se pot concretiza atâta timp cât crezi în potenţialitatea lor. Dorinţele devin cu adevărat puternice în momentul în care în spatele lor se află intenţii puternice. În funcţie de intenţia îndreptată asupra unui obiect care se află în atenţia noastră, se vor contura şi premisele temporale ale realizării dorinţei noastre. Dacă înveţi să valorifici puterea intenţiei, poţi crea orice din ceea ce îţi doreşti. Tu ocupă-te de ceea ce este cu adevărat important, iar universul se va ocupa de detalii. Trasează-ţi clar dorinţele. Lansează-le în câmpul potenţialităţii pure. Fii convins că vor da rezultate concrete. Fii convins că universul va găsi o metodă (chiar dacă nu este metoda pe care ţi-ai dori-o) de a-ţi îndeplini acea dorinţă. Dacă acţionezi astfel încât intenţia să devină posibilitate, universul începe deja să lucreze pentru tine.

LEGEA DETAŞĂRII

 “În momentul în care renunţăm la ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim”.

Detaşarea nu înseamnă a te baza pe şansă pură sau a rătăci în viaţă fără obiective sau ţeluri anume. Detaşarea nu înseamnă lipsa de implicare. Nu înseamnă a renunţa să-ţi mai doreşti. Detaşarea înseamnă să renunţi la a fi ataşat de ceea ce îţi doreşti. Detaşarea înseamnă să exişti fără zbatere, trăind în pace cu tine şi cu ceilalţi, în convingerea că cineva se îngrijeşte de binele tău şi se asigură că, mai devreme sau mai târziu, vei avea acel ceva. Detaşarea creează premisele evoluţiei. Poţi acţiona şi lucra mai eficient atunci când eşti detaşat. Nu trebuie să te îngrijoreze ceea ce ţi se întâmplă sau ţi se va întâmpla. Nu întotdeauna poţi controla ceea ce ţi se întâmplă. Trăieşte, dezvoltă-te şi ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla. Dacă vrei să obţii ceva, renunţă să mai fii ataşat faţă de acel ceva. Ai încredere că vei obţine cel mai bun rezultat. Fii convins că ai sau că vei avea ceea ce îţi doreşti. Această lege a detaşării ne învaţă să avem încredere în univers, în puterea legilor sale, în capacitatea sa de a ne arăta drumul în viaţă.

LEGEA DHARMEI (LEGEA MENIRII ÎN VIAŢĂ)

“Orice om are un talent unic şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva din întreaga lume.”

Toate lucrurile au un scop. Totul în viaţa are o menire. Existenţa fiecăruia dintre noi este legată de un scop anume. Menirea noastră ca fiinţe umane este pur spirituală. Trupul este doar o manifestare fizică a spiritului. Ne aflăm pe acest pământ pentru a ne descoperi spiritual, pentru a ne identifica identitatea lăuntrică. Fiecare dintre noi are datoria de a dărui puţin din el celorlalţi. Fiecare dintre noi are un dar unic de dăruit celorlalţi, un talent pe care trebuie să-l împărtăşească, un lucru pe care îl realizează mai bine decât oricine altcineva. Nu putem fi împliniţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care ne manifestăm talentul, dăruindu-l astfel şi celorlalţi. Nu putem fi în armonie şi fericiţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care putem dărui din ceea ce ne-a fost dăruit în mod special.

Posted on August 8, 2013, in Texte spirituale and tagged . Bookmark the permalink. 2 Comments.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: