Category Archives: Texte spirituale

Spune Da Iubirii

Marianne Williamson” Oamenii ar putea trăi în abundenţă şi pace, viaţa ar putea fi un dans continuu de armonie pentru toată lumea. Odată ce suntem pregătiţi să acceptăm o astfel de viziune şi să o considerăm posibilă – pentru că, în Dumnezeu, totul este posibil – atunci vieţile noastre vor deveni canale prin care viziunea se va manifesta.

Este doar o lipsă a imaginaţiei noastre, ce ne ţine legaţi de tiparele de limitare şi frică.
De fiecare dată când zidurile dintre noi se topesc, lumea este mai aproape de momentul reunirii inimilor, scopul mistic al existenţei umane.

Puterile noastre spirituale ne dau posibilitatea uriaşă de a schimba lumea. Putem să ne imaginăm orice lume dorim, putem deveni oamenii care să creeze această lume şi ne putem asocia cu ceilalţi pentru a o materializa.

Milioane dintre noi înţeleg că suntem cu toţii Una. Pe măsură ce obţinem o pace mai adâncă în fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla, realitatea păcii devine mai probabilă peste tot. Putem înconjura lumea cu un câmp de pace atât de puternic, încât ceea ce e de vibraţie mai joasa-ura şi frica-să se dizolve în prezenţa lui. Oamenii ar putea trăi în abundenţă şi pace, viaţa ar putea fi un dans continuu de armonie pentru toată lumea.

Pacea e mai mult decât absenţa războiului – este prezenţa păcii, o stare pozitivă de A Fi, care este proclamată de înfrăţire, dreptate şi Iubire. În prezenţa ei, tot ceea ce înseamnă separare nu mai are forţă să crească. De aceea, adevărul despre Unitatea noastră întru Spirit, ca şi credinţa în acest adevăr, venită din adâncul inimilor noastre, reprezintă răspunsul suprem al tuturor problemelor lumii. La nivelul realităţii spirituale, nici unul dintre noi nu există separat.

Suntem cu toţii Una.

Corpul prezintă diferenţe, Spiritul nu.

Comuniunea care apare atunci când ne dăm seama că suntem cu toţii Una, este comunicarea care trece dincolo de o simplă alianţă sau tratat. Ea apare dintr-o cunoaştere din inimă, care transformă mintea. Ieşind din adâncul nostru, îi atinge pe ceilalţi în acelaşi loc. Şi astfel, ce a fost rupt, va fi reparat. Până când nu vom atinge acel loc din interiorul nostru unde ne identificăm cu ceilalţi, neţinând cont de alte diferenţe, vom perpetua lipsa de armonie.

Toate problemele actuale ale lumii ne oferă o ocazie, o provocare de a capitula în inimile noastre, în faţa Adevărului. Vom admite incapacitatea noastră de a ne salva pe noi înşine – într-adevăr “geniul” nostru în a ne distruge – şi Îi vom cere Lui Dumnezeu, cu umilinţă, să facă pentru noi ceea ce noi nu putem face. Omul a fost eficient în a face război. Dumnezeu este cel mai eficient în a face pace.

Atunci când ne vom decide, vom fi fraţi şi surori în pace. Misiunea istorică a generaţiei noastre este de a alege Iubirea ca principiu organizator al civilizaţiei umane, şi de a clădi astfel o veritabilă şi strânsă comuniune între toţi oamenii din lume.

Cu Iubire în inimi, putem depăşi întreaga conştiinţă bazată pe frica, vom făuri un nou câmp al posibilităţilor umane, în care va fi pace şi armonie.
Vom face chiar mai mult decât să iubim: ne vom contopi Iubirea şi o vom canaliza. Ne vom uni resursele de iertare, imaginaţie şi graţie – astfel că bătăile multor inimi de pe glob vor intra într-un tipar profund de rezonanţă energetică. Vom forma o comunitate de conştiinţă – o Iubire colectivă – acesta e următorul pas în călătoria noastră evolutivă.

Dumnezeu ne aşteaptă să spunem DA Iubirii.

Astfel se va izbăvi lumea – când vom ieşi din toropeală, din lipsa de credinţă şi îndoială şi vom crea lumea pentru care ne-am născut ca să o creăm.

Când ne vom aminti ce reprezentăm noi unul pentru celălalt, o graţie plină de respect va umple cerurile şi ne va inunda inimile.

Căci noi suntem celălalt.
Suntem cu toţii Una.
Lăudat fie Domnul.
Amin! “

fragment din cartea “Graţia de fiecare zi – a avea speranţă, a găsi iertarea şi a face miracole” de Marianne Williamson

Parabolă despre iubire.

parabolă despre iubireSe spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată.

Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi apleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi că un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează. Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.

Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.

Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplata. Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântam. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi că voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În grabă sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişeaza-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă? “Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.

Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urma măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj.” Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

 

[text] Don Miguel Ruiz – Rugaciune pentru iubirea de sine (fragment)

”Astăzi, Părinte al universului, te rugăm să ne ajuţi să ne acceptăm exact aşa cum suntem, fără să ne mai judecăm.
Ajută-ne să ne acceptăm mintea aşa cum este, cu toate emoţiile sale, cu toate speranţele şi visele noastre, cu personalitatea ei, cu felul nostru unic de a fi.
Ajută-ne să ne acceptăm corpul aşa cum este, cu toată frumuseţea şi perfecţiunea lui. Îngăduie ca iubirea noastră de sine să devină atât de puternică încât să nu ne mai respingem niciodată, încât să nu mai punem niciodată piedici în calea propriei noastre fericiri, a libertăţii şi iubirii noastre.
De acum înainte, îngăduie ca fiecare acţiune a noastră, fiecare reacţie, fiecare gând şi fiecare emoţie pe care le manifestăm să fie bazate numai pe iubire.
Ajută-ne, Tată, să ne amplificăm iubirea de sine până când întregul vis în care trăim se va transforma, până când teamă şi suferinţa vor deveni iubire şi fericire….”

[text] Momente se tranziţie, momente de revelaţie…

Întreaga viaţă poate fi împărţită în momente de tranziţie sau momente de revelaţie…
Există un întuneric mai profund decât cel cu care ne luptăm. Este întunericul sufletului care a rătăcit calea.
Războiul în care luptăm nu e împotriva puterilor şi a regatelor, e împotriva haosului şi disperării. Mai grea decât moartea cărnii este moartea speranţei, moartea viselor.
În faţa acestui pericol nu ne vom preda niciodată. Viitorul ne înconjoară, aşteptând în momentele de tranziţie pentru a se naşte în momentele de revelaţie.
Nimeni nu cunoaşte forma acestui viitor sau unde ne va duce el. Ştim doar că întotdeauna se naşte în chinuri.

Citizen G’Kar – cuvintele de încheiere a sezonului 3 “Babylon 5: Z’ha’dum”

[text] Deepak Chopra – Cele 7 legi ale Succesului

Deepak Chopra - 7 legi ale universului

Norocul nu este altceva decât momentul în care starea de deschidere interioară şi ocazia se întâlnesc faţă în faţă…

LEGEA POTENŢIALITĂŢII PURE (LEGEA UNITĂŢII)

“În stare esenţială, noi suntem conştiinţa pură. Conştiinţa pură este esenţa noastră spirituală.”

Universul nu îţi refuză nimic. Totul este posibil. Totul devine posibil în momentul în care ştii ce-i ceri, în momentul în care ştii ce-ţi ceri. Poţi fi liber, împlinit. Acţiunile tale pot deveni manifestări a ceea ce îţi doreşti.
În momentul în care ajungi să te cunoşti cu adevărat, în momentul în care afli cine eşti cu adevărat, ce îţi doreşti şi care sunt dorinţele tale, vei reuşi să te conectezi la acea forţă care guvernează universul. În momentul în care înţelegi că eul tău este creator şi că deţine potenţialitatea, vei reuşi să atingi ceea ce îşi doreşti. Interiorul îţi relevă ce trebuie să faci în exterior. În momentul în care înveţi să îţi adresezi întrebările potrivite, vei primi şi răspunsurile potrivite. Nu ar trebui să te miri. Cele mai eficiente soluţii, idei şi rezolvări sunt cele din interior. În momentul în care ajungi să te descoperi pe tine, te vei conecta la univers şi la resursele universului. Atunci mintea trebuie să fie deschisă pentru a primi ceea ce universul are şi poate să îi ofere. Putem aplica această lege, prin rugăciune, prin meditaţie, prin conectarea la natură, prin introspecţie. Evită să judeci şi foloseşte-te de tăcere. Cunoaşterea de sine poate începe cu privitul unui copac în floare…

LEGEA DĂRUIRII (LEGEA CONSACRĂRII)

“Corpul nostru se află într-un schimb constant cu corpul universului; mintea noastră interacţionează dinamic cu mintea cosmosului; energia noastră este o expresie a energiei cosmice.”

Universul funcţionează prin intermediul interacţiunilor dinamice. Intenţia este cea care produce creştere şi favorizează schimburile dinamice. Dăruirea sinceră generează primire sinceră. Dăruirea voluntară atrage energia pozitivă. Lucrurile curg către tine ca un rezultat al acestui schimb. Indiferent de formă, ceea ce este cu adevărat valoros în univers şi merită să fie dăruit şi primit se multiplică. Pentru a primi, trebuie să dăruieşti la rândul tău. În momentul în care eşti dispus să dăruieşti ceea ce doreşti să primeşti, în mod firesc vei primi. În momentul în care dăruieşti mai mult decât primeşti, dinamica universului va acţiona în beneficiul tău şi te va recompensa într-un mod fabulos.
Dacă primeşti ceva valoros, dăruieşte la rândul tău ceva valoros. Dacă vrei să ai parte de afecţiune, împarte afecţiune la rândul tău. Darul dat sau primit poate să însemne un zâmbet, o floare, un compliment în care crezi sincer, un gând pozitiv… Este un început pentru a pune în aplicare legea dăruirii…

LEGEA KARMEI (LEGEA CAUZEI ŞI A EFECTULUI)

“Indiferent dacă suntem de acord sau nu, tot ceea ce ni se întâmplă în acest moment este rezultatul unei alegeri făcute în trecut. “

Ceea ce semeni este ceea ce culegi. Orice acţiune produce o reacţie, orice acţiune are anumite consecinţe. Dacă faci bine, binele se va revărsa la un moment dat în viaţa ta. Dacă faci rău, mai devreme sau mai târziu, răul se va întoarce asupra ta. Fiecare acţiune produce reverberaţii. Viitorul tău este construit de acţiunile pe care le faci în prezent. Chiar în acest moment, viitorul tău se conturează prin ceea ce faci. Dacă vrei un viitor mai bun, pentru a crea viaţă pe care ţi-o doreşti, începe chiar din acest moment să acţionezi. Acţionează POZITIV. Dacă vrei ca acţiunile tale să aibă rezultatul scontat, nu opta pentru acţiuni care îi lezează şi rănesc pe ceilalţi. Alege acţiuni care aduc fericire şi succes celor din jur. Ai întotdeauna de partea ta alegerile. Acceptă responsabilitatea alegerilor şi a acţiunilor tale. Alegerile conştiente pot deschide drumuri nebănuite…

LEGEA MINIMULUI EFORT (LEGEA NON-REZISTENŢEI)

“Iarba nu se străduieşte să crească, ea creşte pur şi simplu. Peştii nu învaţă să înoate, înoată pur şi simplu. Florile nu fac eforturi ca să înflorească; înfloresc pur şi simplu. Aceasta este natura lor inerentă. Natura merge întotdeauna în sensul efortului minim.”

În univers nu guvernează întotdeauna acelaşi legi ca şi în societate. Societatea ne învaţă că trebuie să muncim din greu pentru ceea ce vrem, să ne zbatem, să luptăm cu toate forţele noastre. Universul ne arată că decizia potrivită este cea luată firesc, fără eforturi, fără lupte interioare, în consonanţă cu interiorul tău, cu natura exterioară şi cu tot ceea ce se află în jurul tău, ascultându-ţi intuiţia. Nu trebuie să te lupţi crâncen cu viaţa. Nu i te opune. Lasă-te dus de ea. Cu cât te lupţi mai mult, cu atât mai mult vei da greş. Este suficient să rămâi conectat la tine însuţi şi la acţiunile tale, iar ceea ce îţi doreşti se va realiza fără efort.

Ca să aplici în viaţa de zi cu zi Legea Minimului Efort:

– Învaţă SĂ ACCEPŢI;
– Învaţă SĂ ÎŢI ASUMI RESPONSABILITATEA pentru ceea ce ţi se întâmplă.

În momentul în care eşti sigur că un anumit lucru este cel mai potrivit pentru tine şi îl simţi ca atare, mai mult ca sigur că acel lucru este cel mai potrivit pentru tine. Vei realiza acel lucru fără strădanii şi sacrificii.
Realizarea lui nu ţi se va mai părea o corvoadă. Va avea loc firesc, natural. În armonie şi iubire…

LEGEA INTENŢIEI ŞI A DORINŢEI

“Energia şi informaţia există pretutindeni în natură. De fapt, la nivelul câmpului cuantic nu există nimic altceva decât energie şi informaţie. Iar acest câmp cuantic este influenţat de intenţie şi de dorinţă.”

Dorinţele se pot concretiza atâta timp cât crezi în potenţialitatea lor. Dorinţele devin cu adevărat puternice în momentul în care în spatele lor se află intenţii puternice. În funcţie de intenţia îndreptată asupra unui obiect care se află în atenţia noastră, se vor contura şi premisele temporale ale realizării dorinţei noastre. Dacă înveţi să valorifici puterea intenţiei, poţi crea orice din ceea ce îţi doreşti. Tu ocupă-te de ceea ce este cu adevărat important, iar universul se va ocupa de detalii. Trasează-ţi clar dorinţele. Lansează-le în câmpul potenţialităţii pure. Fii convins că vor da rezultate concrete. Fii convins că universul va găsi o metodă (chiar dacă nu este metoda pe care ţi-ai dori-o) de a-ţi îndeplini acea dorinţă. Dacă acţionezi astfel încât intenţia să devină posibilitate, universul începe deja să lucreze pentru tine.

LEGEA DETAŞĂRII

 “În momentul în care renunţăm la ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim”.

Detaşarea nu înseamnă a te baza pe şansă pură sau a rătăci în viaţă fără obiective sau ţeluri anume. Detaşarea nu înseamnă lipsa de implicare. Nu înseamnă a renunţa să-ţi mai doreşti. Detaşarea înseamnă să renunţi la a fi ataşat de ceea ce îţi doreşti. Detaşarea înseamnă să exişti fără zbatere, trăind în pace cu tine şi cu ceilalţi, în convingerea că cineva se îngrijeşte de binele tău şi se asigură că, mai devreme sau mai târziu, vei avea acel ceva. Detaşarea creează premisele evoluţiei. Poţi acţiona şi lucra mai eficient atunci când eşti detaşat. Nu trebuie să te îngrijoreze ceea ce ţi se întâmplă sau ţi se va întâmpla. Nu întotdeauna poţi controla ceea ce ţi se întâmplă. Trăieşte, dezvoltă-te şi ceea ce este menit să se întâmple se va întâmpla. Dacă vrei să obţii ceva, renunţă să mai fii ataşat faţă de acel ceva. Ai încredere că vei obţine cel mai bun rezultat. Fii convins că ai sau că vei avea ceea ce îţi doreşti. Această lege a detaşării ne învaţă să avem încredere în univers, în puterea legilor sale, în capacitatea sa de a ne arăta drumul în viaţă.

LEGEA DHARMEI (LEGEA MENIRII ÎN VIAŢĂ)

“Orice om are un talent unic şi o manieră unică de a-l exprima. Există ceva ce putem face mai bine decât oricine altcineva din întreaga lume.”

Toate lucrurile au un scop. Totul în viaţa are o menire. Existenţa fiecăruia dintre noi este legată de un scop anume. Menirea noastră ca fiinţe umane este pur spirituală. Trupul este doar o manifestare fizică a spiritului. Ne aflăm pe acest pământ pentru a ne descoperi spiritual, pentru a ne identifica identitatea lăuntrică. Fiecare dintre noi are datoria de a dărui puţin din el celorlalţi. Fiecare dintre noi are un dar unic de dăruit celorlalţi, un talent pe care trebuie să-l împărtăşească, un lucru pe care îl realizează mai bine decât oricine altcineva. Nu putem fi împliniţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care ne manifestăm talentul, dăruindu-l astfel şi celorlalţi. Nu putem fi în armonie şi fericiţi cu ceea ce suntem decât în momentul în care putem dărui din ceea ce ne-a fost dăruit în mod special.

[text] Locuiţi-vă corpul

Eckhart Tolle

Atunci când veţi începe să vă locuiţi corpul (stare de conştienţă în care se poate intra prin intermediul respiraţiei conştiente sau prin simţirea energiei interioare), veţi observa alt beneficiu al acestei practici, vizibil în lumea fizică, şi anume o fortificare considerabilă a sistemului imunitar. Cu cât aduceţi mai multă conştiinţa în corp, cu atât sistemul imunitar devine mai puternic. Este ca şi cum fiecare celulă se trezeşte şi se bucură. Corpul iubeşte atenţia acordată. Este şi o puternică formă de autovindecare. Cele mai multe boli se strecoară pe nesimţite înăuntru atunci când nu sunteţi prezenţi în corp. Dacă stăpânul nu este acasă, aici se instalează tot felul de caractere dubioase. Când vă locuiţi corpul, oricărui oaspete nedorit îi va fi greu să pătrundă acolo.

Dar nu se fortifică doar sistemul imunitar fizic, ci şi sistemul imunitar psihic care devine mai puternic. Acesta din urmă vă protejează de câmpurile energetice mental-emoţionale negative ale altor persoane, care sunt de altfel extrem de contagioase. Locuirea corpului nu vă protejează prin ridicarea unui scut, ci prin ridicarea frecvenţei vibratorii a întregului câmp energetic, astfel încât orice lucru care vibrează la o frecvenţă mai mică, de exemplu, frică, furia, depresia, şi aşa mai departe, există acum în ceea ce este de fapt o ordine diferită a realităţii. Toate acestea nu mai pătrund în câmpul conştiinţei dumneavoastră, iar dacă se întâmplă asta, nu mai trebuie să le opuneţi niciun fel de rezistenţă, pentru că trec fără să lase urme. Vă rog să nu acceptaţi şi nici să respingeţi din start ceea ce vă spun. Testaţi informaţiile.

Există o tehnică simplă, dar foarte puternică de meditaţie pentru autovindecare, pe care o puteţi practica ori de câte ori simţiţi nevoia să vă fortificaţi sistemul imunitar. Este extrem de eficientă atât dacă o folosiţi chiar de la primele simptome ale bolii, cât şi în cazul bolilor care s-au instalat deja, cu condiţia să o folosiţi frecvent şi concentrându-vă intens. Ea va contracara orice întrerupere în câmpul dumneavoastră energetic, produsă de o formă sau alta de negativism. Totuşi, nu este un substitut pentru practică permanentă a prezenţei în corp; altfel, efectul său va fi doar temporar. Iată despre ce este vorba.

Când aveţi câteva minute libere, mai ales seara la culcare şi dimineaţa la trezire, înainte de a vă ridica din pat, „inundaţi-vă” corpul cu conştiinţă. Închideţi ochii. Staţi întins pe spate. Alegeţi diferite părţi ale corpului asupra cărora la început vă veţi concentra foarte puţin timp: palmele, tălpile, braţele, picioarele, abdomenul, pieptul, capul şi aşa mai departe. Simţiţi energia vieţii din interiorul acestor părţi cât puteţi de intens. Rămâneţi concentrat asupra fiecărei părţi timp de 15 secunde. Apoi lăsaţi-vă atenţia să traverseze corpul, ca un val, de câteva ori, de la picioare spre cap şi invers. Această traversare nu trebuie să dureze mai mult de un minut. După aceea, simţiţi-vă corpul interior în întregime, ca pe un câmp energetic unic. Păstraţi acest sentiment timp de câteva minute. În tot acest timp, fiţi prezent cu intensitate în fiecare celulă a corpului. Nu vă îngrijoraţi dacă mintea reuşeşte ocazional să vă atragă atenţia în afară corpului, pierzându-vă astfel în gânduri. Imediat ce aţi observat că se întâmplă acest lucru, întoarceţi-vă atenţia asupra corpului interior.

Lăsaţi respiraţia sa vă conducă prin corp.
Uneori, când mintea mea este foarte activă, dobândeşte o asemenea forţă, încât îmi este imposibil să-mi mut atenţia de la ea şi să-mi simt corpul interior. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când intru într-un tipar de îngrijorare sau de anxietate. Puteţi să-mi sugeraţi ce să fac?

Dacă la un moment dat descoperiţi că vă este greu să intraţi în legătură cu corpul interior, este mai uşor să începeţi prin a vă concentra asupra respiraţiei. Respiraţia conştientă, care este de altfel o meditaţie foarte puternică, vă va aduce treptat în contact cu corpul. Urmăriţi-vă respiraţia cu atenţie, în timp ce aerul intră şi iese din corp. Inhalaţi, simţiţi cum abdomenul se dilată şi se contractă uşor, la fiecare inspiraţie şi expiraţie. Dacă vă este mai uşor să vizualizaţi, închideţi ochii şi imaginaţi-vă scăldat în lumină sau scufundat într-o substanţă luminoasă — o mare de conştiinţă. Apoi inspiraţi această lumină. Simţiţi cum această substanţă luminoasă vă umple corpul, făcându-l şi pe el luminos. Apoi, treptat, concentraţi-vă mai mult asupra a ceea ce simţiţi. Acum sunteţi în corp. Nu vă ataşaţi de nicio imagine vizuală.

Eckhart Tolle – Puterea prezentului – Curtea Veche, 2004

Descarca e-book: 

Eckhart Tolle – Puterea Prezentului – editura Curtea Veche.pdf

Sufletul pereche

suflet pereche

Exista suflet pereche? Sufletul pereche? O utopie. Nu exista asa ceva! – spui resemnat, dupa ani de asteptare, ani de singuratate, obosit sa mai crezi ca vei gasi omul cu care sa iti imparti viata. Ba chiar te minti ca iti este mai bine singur, argumentand ca ai fi putut gasi pe cineva care sa nu te implineasca sufleteste si care doar te-ar fi facut sa suferi. Dar, uneori te invinovatesti pentru singuratatea ta, fiindca timpul in care nu te-a iubit nimeni te-a incarcat cu multe complexe. Te gandesti ca nu esti suficient de bun, de frumos, ca nu ai mare lucru de oferit, asa ca, de ce te-ar vrea cineva? Si uiti ca tot ceea ce ai nevoie pentru a te darui cuiva este sufletul tau. Uiti ca omul este dependent de iubire, ca nu este facut sa traiasca singur. Implinirile si dezamagirile trebuie impartite cu cineva, altfel, bucuriile le traiesti doar pe jumatate, iar tristetile dublu. Fiecare om, oricat de urat sau de frumos ar fi, oricat de bogat sau de sarac si oricat de tanar sau de batran, merita si poate avea pe cineva alaturi. “Prea tarziu” este doar o prejudecata, atunci cand este vorba de a intalni jumatatea sufletului tau. flu-646×363 Sufletul pereche exista undeva pe acest pamant. Deocamdata imparti cu el acelasi cer. Trebuie doar sa faci primul pas catre el… si acest prim pas inseamna sa crezi in existenta sa. Urmatorii pasi sunt renuntarea la prejudecati, cum ca ar fi prea tarziu, cum ca nu ai fi suficient de bun si de frumos, cum ca nu ai merita iubirea. Deschide-ti inima catre iubire! Cu inima deschisa poti crede, poti visa, poti primi iubirea. Uneori idealizam acest suflet pereche si, tocmai pentru ca il idealizam, nu credem ca ar putea exista. Dar ce inseamna, de fapt, sufletul pereche? Omul perfect? Nicidecum. Este acel om care te completeaza si care face parte din profunzimea ta sufleteasca. Este sufletul care iți va darui fericire fara margini, iar uneori doar bucurii simple. Dar, uneori te va si intrista. Te va iubi asa cum esti, cu bune si cu rele, dar te va determina sa iți doresti sa devii omul care ar trebui sa fii, din iubire, fara sa-ți impuna si fara sa forțeze schimbarile. Te va iubi necondiționat: si bun si rau, si fericit si trist, si frumos si urat, pentru ca te va iubi pe tine, cu tot ce insemni. Te va pretui si nu te va face sa te simti neglijata, pentru ca va cunoaste nevoia ta de iubire. Sufletul pereche? Se afla undeva in lumea aceasta pentru ca Dumnezeu a pregatit cate unul pentru fiecare om. Iar tu il vei intalni, negresit!

Irina Binder

Despre Iubire

despre iubire

Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept.
Atunci el îi lămuri:
– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite?
Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate. În final, înţeleptul concluzionă, zicând:
– Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

Despre Dezbracare

“Fiinţa umană a coborât din regiunile celeste printr-un proces denumit involuţie. Pe măsura acestei coborâri în materie, în timp ce se îndepărta de focul primordial, ea s-a încărcat cu nişte corpuri din ce în ce mai dense, până la corpul fizic. Exact ca în timpul iernii când, pentru a înfrunta frigul, suntem obligaţi să ne punem nişte haine din ce în ce mai groase, de la maiou şi cămaşă până la palton! Pentru a-şi relua acum calea spre înalt, fiinţa umană trebuie să se dezbrace, simbolic vorbind, adică să se descotorosească de tot ce o  îngreunează: în loc să caute să adune, ea trebuie să înveţe să renunţe, să se uşureze, să se elibereze. Acumularea favorizează coborârea. Fiecare gând, dorinţă sau sentiment inspirat de instinctul de posesie se lipeşte de corpurile sale subtile precum chiciura pe crengile copacilor în vreme de iarnă. Trebuie ca soarele primăverii să înceapă să strălucească pentru ca această chiciură să se topească şi omul să-şi regăsească adevărata fiinţă.”

Omraam Mikhael Aivanhov

Legile Belagine – audio si text

Cele mai elementare cunoştinţe ce trebuia să le posede orice traco-dac erau Legile frumoase sau Belaginele.Erau un cod care cuprindea norme de comportare a cetăţenilor regatului dac şi ele fuseseră alcătuite iniţial de zeiţa Hestia (Vesta).

Legenda
Pentru că Zamolxe ca mare preot, observa că dacii uitaseră sfaturile ce le dăduse Hesta-Vesta, s-a hotarât să urce la tronul zeiţei. Şi a întâlnit-o în cereasca strălucire şi neîntrecută frumuseţe, aşa cum era de mii de ani. Şi Zamolxe a cuvântat : „Zeiţa a cerului, Slujitoare a Soarelui material şi Soarelui ce ţine în mână Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai ştiu dar aş vrea să le scriu chiar aşa cum ni le vei porunci tu!”, …„Scrie!” Read the rest of this entry

Despre importanta de sine

În “Arta de a visa”, Don Juan îi spune lui Carlos Castaneda: „… cea mai mare parte a energiei noastre se pierde în cultivarea importanţei de sine… Dacă am fi capabili să reducem o parte din această importanţă de sine, s-ar putea petrece două lucruri extraordinare. Pe de o parte, noi ne-am elibera energia de blocajul generat de ideea iluzorie a propriei noastre măreţii; pe de altă parte, am beneficia de suficientă energie pentru a… putea surprinde o parte din adevărata măreţie a universului”.

Despre iluminare

Forrest Gump

Intrebare: Poate un prost sa-si constientizeze iluminarea?
Eckhart Tolle: Sunt câteva imagini antice. Prostul este o figura mitologica foarte veche. Nebunul din cartile de Tarot. Si asa mai departe.
Prin prost, intelegem, un cineva ale carui capacitati mentale sunt nedezvoltate. Sau mai bine spus, cineva care nu este prins in obisnuitele structuri ale gânditului compulsiv. Si nu pentru ca acea persoana a transcens gândirea compulsiva, ci pentru ca nici macar nu a ajuns sa gândeasca compulsiv. Si in acest sens, acea fiinta umana, este deja iluminata. Nu ma refer la iluminarea pe care o discutam aici, ci la acea stare de “neprins in gând” care este foarte similara cu starea de iluminare, in multe feluri.
Se poate spune ca nu are nevoie de iluminare! Pentru ca in felul lui, el este deja iluminat. In mitologia moderna, contemporana, care inseamna filmele, este un exemplu minunat in personajul lui Forrest Gump. Cineva ale carui capacitati mentale sunt nedezvoltate, dar care traieste, in multe feluri, ca o persoana iluminata. In primul rând, nu are ego. Tot ce vine, de tot ce are nevoie, ii vine natural. Viata lui se desfasoara natural. Nu se lupta pentru nimic. Totul vine la momentul potrivit. Ajunge sa faca lucruri marete, dar niciodata nu spune “Eu am facut asta!” Pentru ca “EU” nu exista. Trebuie sa plece in Vietnam, si chiar si acolo. oriunde se duce, face lucrurile inspre bine. Chiar si când e nevoit sa plece la razboi in Vietnam, salveaza vietile multor camarazi. Ajunge un mare erou. Dar nu se priveste pe sine ca un mare erou, pentru ca nu are imaginea mentala a “SINELUI care a facut asta”. El doar explica ce a facut. Asadar, in multe feluri, el este deja iluminat, si se poate spune ca nu are nevoie de iluminare, pentru ca este deja asa. El nu are nevoie sa treaca prin gândire.
E bine asa. Se pare ca este destinul unor oameni, sa fie conectati. Si se pare ca sunt reminiscente ale civilizatiilor antice, când oamenii traiau in unitate cu natura, si in unitate unul cu celalalt. Si nu aveau nevoie de Buddha.
Asa cum este un animal. Sunt anumiti câini sau pisici cu care ma intâlnesc din când in când. In unele cazuri au suferit enorm. Sau sunt foarte batrâni. Si au ajuns la starea de iluminare a câinilor sau a pisicilor. Acea batrâna pisica pe care nu o mai pasioneaza prinsul pasarilor. Asta pentru ca pisica stie ca e fara rost, oricum. E prea batrâna. Si pur si simplu, stau. Si câinele batrân. Exista fiinte care par ca si-au implinit, pe deplin scopul existentei lor in aceasta forma. Au gasit conexiunea cu FARA FORMA. Forma si-a implinit scopul.
Si exista conexiunea dintre cele doua dimensiuni. Nu este destinul nostru sa ne intoarcem. Toti am fost sau suntem la jumatatea drumului, intepeniti in mintea umana. Asadar nu exista drum de intoarcere. Nu putem deveni nebuni din nou, si totusi, atunci când depasiti gândirea, din punctul de vedere al mintii, adesea se pare ca, nu mai stiti NIMIC. Si in acest fel devenim prosti, din punctul de vedere al conceptualului, al gândului.
Si exista multe similitudini intre modul in care un iluminat traieste (cel care a transcens gândul, si care nu mai este prins in gândire) si modul in care se comporta cineva care nu a ajuns sa treaca prin procesul gândirii. Pentru ca nu a avut nevoie. Pentru nu stiu ce motiv, constiinta a inflorit acolo, prin acea forma. Si este minunat! Noi trebuie sa transcendem gândirea si sa devenim prosti din nou, s-ar putea spune. Si totusi, nu devenim Forrest Gump.
Apare o cunoastere atunci când ai transcens gândirea. Apare o constiinta, care nu era inainte, in starea naturala. Este un fel de recâstigare a starii naturale. Recâstigarea starii naturale, despre care toate vechile civilizatii vorbesc, mitul Erei de Aur, care exista in India si in aproape toate civilizatiile. Avem acest mit care spune ca era o vreme când oamenii traiau in pace si fericiti. Lumea era ca un paradis. Avem acelasi mit in Biblie, la inceput. Este un adevar stravechi acolo. Exista o stare naturala pe care oamenii au pierdut-o. Acei oameni care nu au pierdut-o, sunt BINE. Dar destinul evolutiei constiintei oamenilor este ca ei sa o piarda (constiinta) si apoi sa o recâstige. Si in acest stadiu suntem.
Asadar, in anumite feluri, va veti uita la oamenii care sunt inca prinsi in minte, atunci când traiti in armonie cu prezentul, si când nu mai sunteti “povesti umblatoare”, ajungeti sa fiti chiar simpli. Nevoia de a fi special, dispare. Deveniti foarte obisnuiti. Foarte obisnuiti, deoarece nu mai simtiti nevoia de a proiecta acel sentiment de a fi special in incercarea de a va gasi. Pentru ca sunteti in contact cu ceea ce este pretios in voi, cu ESENTA a CEEA CE SUNTETI. Asadar, nu mai aveti nevoie sa cautati specialul in forme.
Ce ELIBERARE, ce LIBERTATE, pe care o simtim acum, in lipsa nevoii de a fi special! De a obtine un sentiment de sine. Ci doar sa devii OBISNUIT!
Cartea Daoista a intelepciunii exprima in totalitate OBISNUITUL. A fi obisnuit si nu a te proiecta in nevoia, dorinta de a fi cineva. Ci SA FI FERICIT FIIND NIMENI!
Iar asta pare chiar prostesc, din punctul de vedere al civilizatiei noastre. Si oamenii se pot uita la tina ca la nimeni. Si asta e MINUNAT! Singurul regret pe care-l am legat de “Puterea prezentului” (cartea) care nu e chiar un regret, este ca a devenit foarte cunoscuta si odata cu ea si fiinta care a dat nastere acestei carti. Si a aparut aceasta proiectie a “specialului”. Era asa o frumusete in A FI TOTAL OBISNUIT. Nimeni nu se indoia ca eram obisnuit. Se spunea: “Trebuie sa-l vezi! E asa de obisnuit (comun)!” Doar sa FII in PREZENT, cu PREZENTUL. Nimic nu poate fi mai obisnuit, comun, decât sa traiesti in armonie cu tot ce este, cu orice este acum si aici. E tot ce trebuie sa faceti. E destul de obisnuit. de comun. Doar asta.
Un celebru proverb Zen spune: “Sa tai lemne, sa cari apa.” Are o semnificatie extrem de profunda. Si inglobeaza toata filozofia Zen.
“Sa tai lemne, sa cari apa.”, doua dintre cele mai obisnuite activitati pe care oamenii le faceau in vremea aceea. In cazul nostru, in vremea noastra, va fi vorba de altceva. Majoritatea oamenilor nu mai taie lemne. Poate unii oameni inca o mai fac si e minunat! E minunat sa FII ce ESTI! Indiferent de ce se intâmpla sa faci in acest moment. Si sa nu FII mai mult decât ACEST MOMENT. Sa tai lemne. Sa cari apa. Doar asta. PACE! VIATA!
Fara interventia mintii, care ar spune: “Câti ani mai trebuie sa tai lemne?!” “Daca nu fac ceva, si peste 10 ani o sa tai lemne!” Iluzia timpului s-a intors aici. Dar doar in exterior, si nu in noi. La nivel exterior, ceasul continua sa bata, sau, ma rog, asa cum fac ceasurile moderne.
Acesta nu este sfârsitul. Nu exista sfârsit. Acesta nu este sfârsitul nici macar la nivelul formelor.

extras din Eckhart Tolle – Longhorn Retreat, Scotia

Din intelepciunea parintelui Nicolae Steinhardt

Parintele Nicolae Steinhart

“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin. Read the rest of this entry

%d bloggers like this: